Ce susţine Teoria Zonei Globulare
TEORIA ZONEI GLOBULARE afirmă că sferele luminoase (pe scurt, globi) s-ar datora, în general, unor particule de praf (ori de polen, sau picături de apă) aflate foarte aproape de lentilă. Neputând fi focalizate de lentilă, particulele luminate de blitzul puternic vor da aparenţa unor pete luminoase circulare difuze.
Conform acestei teorii, cu cât este mai mare cercul (particula fiind mai aproape de lentilă), cu atât va fi mai transparent, până la dispariţia sa din imagine. Observaţiile empirice afirmă că un astfel de glob nu are o mărime mai mare decât o zecime din mărimea cadrului (a pozei originale).
Lumina albă a blitzului ar da culoarea acestor globi, iar nuanţele spre gri se datorează difuzării aceleiaşi lumini. Globii coloraţi s-ar explica prin refracţia luminii în picăturile de apă din aer sau prin aberaţiile cromatice.
Particulele individuale (cum ar fi cele de praf) ar da o pată unică, iar micile insecte (având mai multe puncte de iluminare pe ele) ar produce globi suprapuşi.
În cazurile de globi aflaţi în spatele obiectelor depărtate, se consideră că obiectele respective au o luminozitate foarte mare (cum ar fi flacăra unei lumânări), care penetrează structura rafinată de glob, dând doar impresia că se găseşte în faţa lui.
Formele ciudate (cum ar fi cele de romb sau hexagon) ar fi făcute cu o cameră foto având o diafragmă în formă de romb sau hexagon.
Unul dintre punctele „forte” ale teoriei susţine că aceste apariţii au devenit numeroase odată cu era camerelor digitale. Lentilele aparatelor digitale au limita minimă de focalizare mai aproape de aparat decât la aparatele clasice cu film de 35 mm. De aceea, la camerele digitale, particulele foarte mici aflate în zona de nefocalizare sunt mai bine iluminate, pe când cele aflate în zona de focalizare (puţin mai departe de lentilă) sunt prea mici pentru a fi văzute. Întrucât camerele cele mai recent construite au un senzor electronic mai mare decât cele vechi şi o lentilă cu o adâncime de câmp mai mică, se lansează ipoteza că fenomenul orbs se va constata tot mai rar, pe măsură ce tehnologia se îmbunătăţeşte.
Se afirmă că teoria a fost testată şi a confirmat toate predicţiile. Mai precis, a confirmat că:
* Numărul de globi era mai mare dacă zona de nefocalizare era mai aproape de aparat (cazul camerelor digitale).
* Numărul de globi nu era afectat de rezoluţia fotografiei (megapixeli).
* Numărul de globi nu depindea dacă locul era sau nu bântuit de fantome.
* Numărul de globi creştea la folosirea unui blitz aflat mai aproape de lentilă.
TEORIA SPIRITISTĂ
Teoria pe care am adoptat-o este „paranormală”, dar cât se poate de ştiinţifică şi naturală: Teoria Spiritistă. De reţinut: a fi „ştiinţific” nu înseamnă a fi „materialist”. Mare parte din fizica modernă nu este deloc materialistă, ci menţionează energia ca principal constituent al universului. Lumea spiritelor este la fel de naturală ca şi cea a oamenilor. În fotografii apar aurele energetice ale spiritelor, similare cu aurele umane. La spirite, aura (perispiritul) are o formă de obicei sferică, aşa cum o vedem în poze.
Putem clasifica pozele cu globi în trei categorii:
1. Prima categorie conţine acele poze unde petele de lumină au evidente cauze optico-fizice, naturale.
În acest exemplu, strălucirea soarelui dă efecte optice roşiatice pe lentilă:
În exemplele de mai jos apar efecte date de strălucirea soarelui. Observaţi faptul că ele sunt coliniare cu centrul soarelui.
2. În a doua categorie intră acele poze care sunt revendicate de susţinătorii ambelor teorii (a Zonei Globulare şi cea Spiritistă).
De exemplu, această fotografie ambiguă, de la
www.assap.ro, care ar avea, posibil, o cauză fizică.
În prima poză de mai jos petele luminoase fiind foarte mici, nu se poate constata structura specifică a spiritelor. Abia în a doua fotografie, pata de sus are o formă clară de spirit.
Teoria spiritistă susţine că apariţiile pot să fie neclare din cauza aparatului, sau a fotografului, eventual a ambientului. Aurele spiritelor sunt aproape materiale şi au proprietăţi similare unui „abur concentrat”...
Lăsăm deschisă oportunitatea unor studii de laborator asupra manifestărilor spiritelor, aşa cum s-au efectuat în secolul 19. Există însă riscul ca, oricât de relevante vor fi în favoarea doctrinei spiritiste, ele să fie contestate sau ignorate, cum s-a întâmplat cu probele spiritiste obţinute cu ajutorul mediumilor de materializare. Poate tocmai de aceea, spiritele au ales o altă strategie de data aceasta...
Argumentele noastre spiritiste se bazează pe:
1. Numărul în continuă creştere al globilor fotografiaţi pe tot Pământul (sugerând o voinţă inteligentă);
2. Apariţiile similare în condiţii foarte diferite (sugerând aceeaşi cauză);
3. Autenticitate, probele fiind imposibil de falsificat de către specialişti (într-un sens sau în altul), tocmai prin apariţia lor în masă;
4. Lipsa explicaţiilor ştiinţifice convenţionale.
5. Superioritatea explicativă faţă de alte pseudo-teorii paranormale.
OBS: Cea mai importantă calitate a unei teorii ştiinţifice este predictibilitatea. Când am filmat, împreună cu echipa Pro TV, la Templul Ursitelor, le-am prognozat că în poze vor ieşi spirite, ceea ce s-a şi întâmplat. Nici o altă teorie nu deţine bazele unei astfel de predicţii...
În cele două fotografii de mai jos, efectele par a se datora soarelui.
- Dacă ar fi defecte optice ale aparatului, ele ar apare la fiecare poză similară, ceea ce nu se întâmplă.
- Dacă ar fi particule de praf sau minuscule pete de grăsime, de ce în prima poză formele sunt pentagonale, iar în a doua hexagonale?
- Dacă s-ar invoca un defect de la şlefuirea lentilei, totuşi nici o tehnologie nu foloseşte 5 direcţii de şlefuire (dând ca rezultat posibil petele cu 5 laturi, din primul exemplu).
În poza din dreapta se observă un efect pur optic, în care pata colorată spectral se află pe aceeaşi linie cu centrul soarelui şi petele de dincolo de el. Acestea se deosebesc evident de celelalte forme hexagonale.
Ca o remarcă generală, în ambele poze, formele geometrice sunt dispuse neregulat, având profunzimi diferite, ceea ce sprijină teoria spiritistă.
În poza din stânga-jos, după o ploaie cu grindină, au apărut globurile perfect rotunde, care nu seamănă cu gheaţa de pe jos. Nici picături de apă nu pot fi, pentru că au dimensiuni foarte diferite şi pentru că sunt prea clare. De fapt, grindina căzând din cer apare ca în a doua poză.
Putem observa următoarea caracteristică: cele mai luminoase globuri nu sunt cele mai mari (presupus mai apropiate), existând o distanţă optimă la care apare cea mai mare luminozitate. O sferă prea apropiată ar fi atât de ştearsă, încât probabil nici nu s-ar observa.
Aici, alte exemple de fotografii care relevă diferenţa dintre globi şi fulgii de nea, care nu sunt rotunzi.
3. Pozele din a treia categorie nu pot fi explicate prin Teoria Zonei Globulare, iar Teoria Spiritistă rămâne singura consistentă.
Subiect: TEORIA ZONEI GLOBULARE vs. TEORIA SPIRITISTĂ 
Sam Mar 21, 2009 8:06 pm
maine
